Bărbatul accidentat la Brașov în timpul unei reconstituiri la Fundata, transferat la un spital din Austria. UPDATE

Bărbatul accidentat la Brașov în timpul unei reconstituiri la Fundata, transferat la un spital din Austria. UPDATE
Publicat: 26/05/2012, 19:49
Actualizat: 26/05/2012, 19:49

Bărbatul care s-a accidentat la reconstituirea unei bătălii din Primul Război Mondial în cadrul „Festivalul internațional militar Fundata 1916” din județul Brașov va fi transferat la un spital din Innsbruck (Austria), la cererea familiei, el fiind deja transportat către aeroportul din Sibiu.

Potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență (SJU) Brașov, Marius Neculoiu, pacientul din Austria a fost stabilizat, însă familia acestuia a luat decizia de a fi transferat la un spital din Innsbruck.

„A suferit leziuni destul de grave la ambele mâini. Nu sunt leziuni cu risc vital, dar pun problema unor infirmități, cum ar fi pierderea unor segmente ale membrelor, respetiv degete sau chiar mâna dreaptă”, a spus Neculoiu.

El a precizat că bărbatul are arsuri și la față, fiind posibil să piardă un ochi.

Austriacul a fost deja transportat către aeroportul din Sibiu, de unde va lua avionul la ora 19.30.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, Ciprian Sfreja, a declarat că accidentul s-a produs dupa ce bărbatul a supraîncărcat un tun, producându-se o deflagrafație.

El a mai spus că până la sosirea ambulanței, bărbatul a primit îngrijiri de la un medic SMURD care se afla ca spectator la festivalul respectiv.

Inițial, reprezentanții Poliției Județene Brașov afirmau că austriacul s-a rănit cu o pușcă pe care o folosea în timpul reconstituirii.

Un bărbat din Austria de 38 de ani care participa, sâmbătă, la Fundata, județul Brașov, la reconstituirea unei bătălii din Primul Război Mondial în cadrul unui festival s-a accidentat la mâna dreaptă, el fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență din Brașov.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, Ciprian Sfreja, declara corespondentului MEDIAFAX că un echipaj SMURD a fost solicitat să intervină, sâmbătă, la ora 13.20, în localitatea brașoveană Fundata, unde se desfășoară „Festivalul internațional militar Fundata 1916”.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, Ioan Necșulescu, afirma că este vorba despre „o autoaccidentare”.

„În cadrul filmărilor privind retrospectiva unor scene din Primul Război Mondial un soldat austriac a fost rănit prin autoaccidentare”, spunea Necșulescu. El a precizat că austriacul avea o armă din Primul Război Mondial și probabil a încărcat mai mult praf de pușcă decât era normal, rănindu-se.

În perioada 24 – 27 mai 2012, la Fundata în județul Brașov, se desfășoară „Festivalul internațional militar Fundata 1916”, în cadrul căruia sunt reconstituite bătălii din Primul Război Mondial.

La eveniment participă peste 80 de membri ai unor grupuri importante de reconstituire istorică din cinci țări: Cehia, Austria, Marea Britanie, Bulgaria și România.

Evenimentul este organizat de o echipă de istorici condusă de dr. Adrian Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei ,”G. Oprescu” București, Nicolae Pepene, directorul Direcției de Cultură Râșnov, și Horia Șerbănescu, muzeograf Muzeul Național Militar.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Mandatul preşedintelui Zelenski expiră azi. De ce poate rămâne în continuare la conducerea Ucrainei, deşi...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Maghiarii AU PRIMIT INTERZIS chiar în România. Decizia drastică luată chiar astăzi, 20 MAI
Tragedia peste care Alin Oprea nu poate să treacă. A pierdut cea mai dragă persoană
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
×